Burebista și statul geto-dac (82–44 î.Hr.)

Istoria poporului român începe, în izvoarele scrise, cu lumea tracilor din nordul Dunării, numiți de greci geți și de romani daci. Herodot îi consideră „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”, iar Strabon notează că geții și dacii vorbesc aceeași limbă. Ei locuiau în spațiul carpato-danubiano-pontic, îndeletnicindu-se cu agricultura, creșterea vitelor, mineritul și prelucrarea fierului. Cultura lor, cunoscută arheologic ca La Tène geto-dacic, a atins în secolele II–I î.Hr. un nivel remarcabil, vizibil în ceramica lucrată la roată, monede și cetăți fortificate.

Unificarea triburilor geto-dacice s-a realizat sub Burebista, care a condus între aproximativ 82 și 44 î.Hr. Inscripția de la Dionysopolis (azi Balcic, Bulgaria) îl numește „primul și cel mai mare dintre regii din Tracia”, iar Strabon îl descrie ca pe un conducător care a întărit neamul „și a ridicat atât de mult poporul prin exerciții, abstinență și ascultare de porunci”. Reședința sa politică se afla probabil la Argedava, cetate pe care unii cercetători o plasează în zona Popești, pe valea Argeșului. Statul său a fost prima formațiune politică unitară a geto-dacilor.

Alături de rege a stat marele preot Deceneu, care a avut un rol decisiv în reformele religioase și morale. Potrivit lui Strabon, Deceneu a convins poporul să renunțe la vița-de-vie și la excesul de vin, pentru a păstra disciplina războinicilor. Religia geto-dacilor era centrată pe Zalmoxis, zeitate asociată cu credința în nemurirea sufletului, despre care scrie Herodot. Sanctuarele circulare și dreptunghiulare de la Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei, arată importanța ritualurilor și a calendarului sacru în viața comunității.

Sub Burebista, hotarele regatului s-au extins de la Munții Slovaciei și Dunărea mijlocie până la Marea Neagră și Balcani. Regele a supus triburile celtice ale boilor și tauriscilor din vest și a ocupat orașele grecești de pe țărmul vestic al Mării Negre, între care Olbia, Tyras, Histria, Tomis și Apollonia. În jurul anului 60 î.Hr. a învins armata romană condusă de Gaius Antonius Hybrida, aproape de Histria. Pentru a-și apăra țara, a ridicat cetăți de piatră în Munții Orăștiei, un sistem de fortificații care va deveni model pentru urmașii săi.

În războiul civil dintre Caesar și Pompei, Burebista l-a sprijinit pe Pompei, ceea ce a atras atenția lui Caesar, care pregătea o campanie împotriva Daciei. Planul n-a mai fost dus la capăt, deoarece Caesar a fost asasinat la 15 martie 44 î.Hr. În același an, Burebista a murit în urma unei conjurații, iar regatul s-a destrămat în patru, apoi în cinci părți mai mici. Moștenirea sa a rămas însă puternică: ideea unității politice a dacilor a fost reluată peste un secol de Decebal. Burebista rămâne un simbol al statalității autohtone.