România în al Doilea Război Mondial (1939–1945)

Protocolul secret al pactului Ribbentrop–Molotov din 23 august 1939 recunoștea interesul Uniunii Sovietice față de Basarabia. În vara anului 1940, după prăbușirea Franței, România a rămas fără protecție. La 26–28 iunie 1940, printr-un ultimatum, URSS a cerut Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, pe care România a fost obligată să le cedeze. Prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, impus de Germania și Italia, România a pierdut Transilvania de Nord (43.492 km²) în favoarea Ungariei, iar prin Tratatul de la Craiova (7 septembrie) a cedat Bulgariei Cadrilaterul.

Aceste pierderi, aproximativ o treime din teritoriul țării, au provocat o criză politică profundă. Regele Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940, în favoarea fiului său Mihai. Puterea a fost preluată de generalul Ion Antonescu, numit „Conducător al Statului”, care s-a asociat inițial cu Garda de Fier într-un „Stat național-legionar”. Rebeliunea legionară din ianuarie 1941 a fost înăbușită cu ajutorul armatei, iar Antonescu a instaurat o dictatură militară. România a aderat la Pactul Tripartit, iar trupe germane au intrat în țară.

La 22 iunie 1941, România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, alături de Germania, pentru recuperarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Armata română a eliberat provinciile, apoi a continuat războiul dincolo de Nistru, cucerind Odessa (octombrie 1941) și ocupând Transnistria. În 1942–1943, România a trimis forțe mari spre Stalingrad și Caucaz, unde, în noiembrie 1942, a suferit pierderi grele, inclusiv două armate decimate. În aceeași perioadă, regimul Antonescu a comis crime grave împotriva populației evreiești și rome: pogromul de la Iași (iunie 1941), masacrul de la Odesa și deportările în Transnistria.

Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel, a concluzionat în 2004 că între 280.000 și 380.000 de evrei au fost uciși în teritoriile aflate sub controlul autorităților române, iar aproximativ 11.000 de romi au murit în Transnistria. Recunoașterea acestor fapte face parte din asumarea responsabilă a istoriei. Totodată, au existat și cazuri de salvare, iar evreii din Regat nu au fost deportați în lagărele naziste. Din 1943, în contextul înfrângerilor germane, a început căutarea unei ieșiri din război, prin contacte cu aliații occidentali.

În vara lui 1944, frontul s-a apropiat de România. Pe 20 august, sovieticii au declanșat ofensiva Iași–Chișinău. La 23 august 1944, regele Mihai I, sprijinit de partidele democratice și de o parte a armatei, l-a arestat pe Antonescu și a proclamat armistițiul cu Aliații și întoarcerea armelor împotriva Germaniei. România a luptat apoi în Transilvania, Ungaria și Cehoslovacia, până la 9 mai 1945, cu aproape 540.000 de militari. Istoricii apreciază că actul de la 23 august a scurtat războiul cu aproximativ șase luni. Tratatul de pace din 1947 a restituit Transilvania de Nord României.