Ștefan cel Mare și Sfânt (1457–1504)

Ștefan al III-lea, numit cel Mare, a domnit în Moldova timp de aproape 47 de ani, între 1457 și 1504, și rămâne cel mai cunoscut conducător medieval al românilor. A urcat pe tron la 12 aprilie 1457, după victoria de la Doljești asupra lui Petru Aron, cu sprijinul unei oști strânse din ținutul Țării de Jos și cu ajutor muntean. Domnia lui s-a bazat pe o armată puternică, formată din oșteni și țărani liberi, pe o diplomație abilă și pe apărarea hotărâtă a hotarelor. Cronicarul Grigore Ureche îl înfățișează ca pe un om „mândru și mare de suflet”.

Primul obiectiv al lui Ștefan a fost consolidarea țării și apărarea ei de vecinii puternici. În 1465 a cucerit Chilia, port important la Dunăre, aflat sub controlul Ungariei, pentru a asigura accesul Moldovei la comerțul maritim. În 1467, la Baia, a înfrânt oastea regelui maghiar Matia Corvin, venită să-l pedepsească pentru cucerirea Chiliei. Regele a fost rănit și a fugit în Transilvania. Victoria a demonstrat că Moldova nu putea fi supusă cu ușurință și a fost sărbătorită prin înălțarea unor biserici de piatră. Aceste victorii i-au consolidat autoritatea în țară și prestigiul în Europa creștină.

Cea mai strălucită victorie a lui Ștefan a fost cea de la Vaslui (Podul Înalt), din 10 ianuarie 1475, împotriva oastei otomane condusă de beilerbeiul Soliman Hadâmbul, estimată la peste 100.000 de oameni, față de cca. 40.000 ai moldovenilor. Ceața, terenul mlăștinos și tactica folosită de domn au adus un succes răsunător, pe care papa Sixtus al IV-lea l-a numit „atlet al lui Hristos”. Ștefan a cerut ajutor creștinătății, dar a rămas singur. În 1476, sultanul Mehmed al II-lea a venit personal și a învins oastea moldovenilor la Valea Albă (Războieni), la 26 iulie, însă Moldova nu a fost cucerită.

După aceste lupte, Ștefan a continuat să apere țara. În 1484, sultanul Baiazid al II-lea a cucerit Chilia și Cetatea Albă, două porturi vitale, pe care Moldova nu le-a mai recăpătat. În 1485, Ștefan a recunoscut suzeranitatea Poloniei pentru a obține sprijin, apoi s-a reorientat spre o politică de înțelegere cu Poarta, acceptând plata tributului în schimbul păcii. Regele polon Ioan Albert a invadat Moldova în 1497, dar a fost zdrobit în Codrii Cosminului, iar Ștefan și-a păstrat astfel independența politică internă. Astfel, prin îmbinarea armelor cu diplomația, Ștefan a salvat Moldova de la transformarea într-un pașalâc.

Ștefan a fost și un mare ctitor. Se spune că a ridicat sau refăcut aproximativ 40 de biserici și mănăstiri, printre care Putna (1466–1469), unde se află mormântul său, Voroneț (1488), Neamț, Probota și Pătrăuți, vestite prin arhitectura gotică îmbinată cu cea bizantină și prin picturile exterioare. A murit la 2 iulie 1504, la Suceava, și a fost înmormântat la Putna. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în 1992, cu numele de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, iar imaginea lui rămâne un simbol al credinței și al demnității naționale.